IAȘICONECT

Antreprenori și Mentori

  • Prima pagină
  • Despre proiect
  • Tineri antreprenori
    • Înscriere idee afaceri
  • Mentori și Susținători
    • Înscriere mentor
  • Testimoniale
  • Noutăți
  • Contact

Tineri antreprenori

Dacă ai o idee de afacere în domeniul industriilor creative și ai nevoie de sprijin pentru a-ți testa, valida și dezvolta ideea, înscrie-te acum pe platforma IAȘICONECT. Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinesti, este aceea de a-ți putea demonstra anterior, potențialul antreprenorial.

De ce IAȘICONECT?

  • Vei beneficia de sprijinul mentorilor, care te vor ajuta să-ți pui în practică, inclusiv financiar, ideea de afacere;
  • Vei primi suportul necesar pentru a evita cea mai mare parte din riscurile asociate deschiderii unei afaceri;
  • Prin intermediul sesiunilor online de mentorat, își vei dezvolta abilitățile antreprenoriale;

Tinerii dornici să-și dezvolte o afacere au nevoie de sfaturi pentru a evita problemele și pentru a face față unui mediu dur, mai ales pentru că le lipsesc educația antreprenorială și o structură de susținere. Aceste lipsuri duc, de cele mai multe ori, la risipă de timp și de bani. Aceștia au nevoie de un cadru de interacțiune cu potențialii mentori de afaceri. Tinerii dornici să deschidă o afacere sunt nevoiți, de cele mai multe ori să facă față unor provocări precum: capacitatea de a promova o nouă idee de business, într-o piață concurențială, abilitatea de a convinge și de a răspunde nevoilor potențialilor clienți.

Acest proiect își propune să vină în sprijinul tinerilor antreprenori ieșeni, prin crearea unui instrument, practic și eficient, de dezvoltare a abilităților antreprenoriale, prin facilitarea conectării. Este vorba, de fapt, despre crearea unui spațiu de interacțiune dinamică între cele două grupuri: cel al tinerilor dornici să își dezvolte o afacere în domeniul industriilor creative și cel al antreprenorilor cu experiență, prin transferul de informații, exemple de bune practici și leadership.

Prin intermediul acestui program, tinerii antreprenori vor avea posibilitatea de a învăța, de la specialiști în afaceri, aspecte ce țin de activitatea de marketing, se vor familiariza cu tehnicile și instrumentele de lucru, până la modul în care afacerea lor poate crea valoare pentru potențialii clienți.

IAȘICONECT oferă tinerilor șansa de a se gândi, într-un context mai larg, la ideea lor de afacere, ținând cont de provocările momentului și de tendințele disruptive din economia mondială și să elaboreze planuri de afaceri inovative dar realiste, bazate pe o documentare solidă asupra pieței pe care o au în vedere, din perspectiva oportunităților existente, cât și a riscurilor pe care vor trebui să le gestioneze.

Articole recente

  • Comunicat de presă
  • Comunicat de presă
  • Interviu Diana Lefter
  • Ce înseamnă, de fapt, industrii creative ?
  • Anunț de începere proiect IAȘICONECT

IASICONECT

Proiect finanțat de Municipiul Iași în baza Legii 350/2005 conform contract nr. 96543 / 23.09.2020

Copyright © 2021 · Asociatia pentru Promovarea Economiei Cunoasterii (APEC)